In time

Ma gandeam zilele astea la viteza cu care ne traim viata. Si la cat de usor spunem nu am timp, sunt prea ocupat. De ceva vreme insa nu pot sa spun ca mai aplic aceasta filosofie. Acum imi gasesc timp pentru orice lucru, oricat de infim ar fi. Evit sa mai spun nu am timp. Timp se gaseste de fiecare data, faza e sa si vrei lucrul asta.

Apropo de treaba cu timpul, am fost aseara sa vad filmul “In time”. Interesanta ideea si o parabola pentru multe realitati ale lumii in care traim. Pe scurt, rezumatul filmului e urmatorul: in viitor, oamenii reusesc sa descopere o modalitate prin care pot dezactiva gena imbatranirii si virtual toti oamenii pot trai vesnic. Numai ca avand in vedere problemele etice si faptul ca nu poti sustine o populatie in continua crestere cu un numar finit de resurse, inevitabil apar anumite restrictii. Oamenii sunt lasati sa se dezvolte pana la varsta de 25 de ani, moment in care li se activeaza un contor care le mai da inca un an de viata. Din acest moment, oamenii sunt obligati sa isi castige fiecare secunda de viata muncind, timpul devenind noua moneda de schimb. Intr-o paralela cu realitate curenta, sunt oameni care detin cantitati imense de timp, practic putand trai vesnic, si oameni care traiesc de pe o zi pe alta, zbatandu-se pentru fiecare secunda extra pe care si-o pot adauga la viata.

Ce intelegem din film? Chestii de baza. Societatea este impartita clar intre bogati si saraci… bogatii traiesc vesnic (isi permit asta), cei amarati mor pe strada cand li se termina timpul. A doua chestie… cum e sa traiesti, stiind exact cat mai ai pana mori. Un contor clar vizibil care ticaie fara gres pana la ultima secunda.

Ai mai putea spune in cazul asta ca nu ai timp pentru chestiile importante? Poate ca da, poate ca nu. Eroul principal trece de la faza in care se gandeste numai la cum sa faca rost de mai mult timp, pe care si-l petrece muncind pentru mai mult timp (ironic nu?), la faza in care are in sfarsit la dispozitie timpul necesar pentru a face tot ce isi doreste. De aici si pasiunea cu care traieste fiecare clipa, gandindu-se mereu ca maine ar putea fi ultima lui zi.

Recomand filmul… bun de vazut pentru toti oamenii ocupati cu diverse chestii, mai importante sau nu. Uneori in viata mai ai nevoie si de reprioritizari, nu?

Oare chiar nu avem timp?

Am primit acum cateva zile de la o prietena un o postare intr-un blog cu urmatoarea tema: “N-am timp!”. Treaba m-a pus un pic pe ganduri. Oare chiar nu avem timp, oare chiar suntem atat de constransi de orele disponibile intr-o zi incat lasam viata sa treca peste noi?

Hmmm… Dupa cateva minute de gandit am spus categoric nu, desi respectiva postare avea oarecum dreptate. Daca citim respectivul articol, avand in gand bucurestenii, o sa spunem sigur… cat adevar graieste. Dar sa nu uitam un lucru. Bucurestenii sunt crescuti si educati cu biciul as putea spune, sa nu aiba timp. Pentru ca eu, de exemplu, vin din Galati. Si niciodata in cei 18-19 ani pe care i-am petrecut acolo nu am trait acea senzatie acuta de lipsa de timp. Da, da, imi veti spune… Chiar nu mi s-a intamplat niciodata sa nu am timp? Eeee poate da. Dar in nici un caz sa traiesc cu aceasta senzatie in permanenta.

In schimb imediat dupa ce am venit la Bucuresti, lucrurile au inceput sa se schimbe. Si nu in bine.
Pur si simplu am intrat in ritmul anormal al vietii din Bucuresti. Unde toata lumea spunea invariabil… “sa vedem daca am timp sa fac nu stiu ce chestie”, sau “nu cred ca o sa am timp sa ne vedem”, sau “sunt foarte ocupat/a” sau pur si simplu “n-am timp”. Senzatia asta idioata a crescut in intensitate pe masura ce am avansat in varsta. Am trecut incet incet de la a spune: “o sa imi fac timp si pentru asta” la mai comoda replica care oricum se gasea pe buzele tuturor “n-am timp pentru asta”.

De unde lipsa asta de timp? Usor de raspuns. Intr-adevar cand stai peste 8-9 ore la serviciu si faci undeva la minim 2-3 ore pe drumul spre casa se aduna deja 12 ore. Inca 8 ore pentru un somn linistit si am ajuns la 20 ore. Ne mai raman 4 ore in cel mai fericit caz pentru lucruri codiene. Ai sta si ai spune ca sunt de ajuns, dar… pentru ca tot timpul exista un dar, ajungi la acea senzatie ca de fapt nu ai timp pentru tot ce ti-ai dori sa faci. Esti constrans sa iti gestionezi timpul astfel incat sa faci doar o fractiune din ce iti propui. Si de aici o gramada de frustrari si nu in ultimul rand o delasare din ce in ce mai accentuata sa faci lucrurile cu adevarat importante dar pe care le vezi ca pe un dat general valabil si pe care le poti da la o parte pentru alte lucruri “importante”: a vorbi cu familia(sot, sotie, copii, parinti, frati, surori), a te intalni cu prietenii, a iesi in parc sa te relaxezi si tu un pic dupa o zi stresanta la munca, a gati un fel mai special de mancare si cate altele… Si la un moment dat, te trezesti instrainat fata de familie si de prieteni pentru ca nu te-ai preocupat sa tii legatura cu ei si ai vazut fiecare intalnire cu ei ca pe o obligatie, stresat, cu sanatatea cam in pionieze si cu o gramada de sentimente negative (manie, frustrare, in cazuri mai grele chiar ura fata de societatea in care traiesti).

Un viitor sumbru care totusi sper ca poate fi evitat. Schimbarea sta in noi. Hai sa ne preocupam mai mult de persoana noastra si sa incercam sa avem un cuvant de spus apropo de orice ne inconjoara. Ai un serviciu stresant – sa nu iti fie frica sa il schimbi. Vorbeste mai des cu familia si nu doar din obligatie. Fa-ti timp pentru prieteni si ei isi vor face timp pentru tine. Iesi mai mult in natura sa te plimbi. Sunt chestii mai mari sau mai mici pe care toti le putem face daca ne-am dori asta. Dar totul sta in dorinta noastra de a ne schimba si de a incerca un stil de viata mai putin nociv. 🙂