Fascinating article about Bucharest

Living in a city and knowing what to expect from it, kind of limits your view about what is beautiful and what is not about it. Taking me for example and the fact that I lived in Bucharest for nearly 7 years, I would say I had some really strong opinions about it. I would say it is a crowded, polluted city, with a lot of architectural and esthetic flaws. But that is my view and unfortunately I lack that “tourist hat” that would allow me to see the good sides as well. On the other hand, after reading the article below and having some further thoughts I said… why not?… Why not consider Bucharest from a touristic point of view? In the end, when you are visiting, most of the times you will never see the hidden, bad sides of a city.

Lets take Paris for example. It has some really extraordinary sites that everyone is visiting and make the city famous for. But how many tourists interfaced with the sordid, outer parts of the city? Probably none, unless they have a really weird interest in that sort of things.

It is the same with Bucharest. Visit the nice, central parts and you might actually say it is an interested city, with a lot of history, modern buildings, vibrant night life, fancy shopping centers and good food. As a tourist you might actually like it. That is if you enjoy contradictions and variety. Good and bad, old and new, fancy architecture and gray communist buildings.

So how does the Romanian capital look like from a foreigner perspective? Well the article below gives some pretty good hints about this: Romania’s charming contradictory capital (NZ Herald). In the beginning I didn’t know what to believe about it. Was it a good article, was it a bad one? Was it true, was it lying? In the end it was pretty true to the reality… a nice view of Bucharest… a really interesting tourist opinion. For Romanians… another view of Bucharest, for others really good information if you are planning on visiting it or are just interested in another travel article.

10 zile in insula de sud

Anul asta a debutat furtunos cu o mini maxi calatorie in insula de sud a Noi Zeelande… 10 zile petrecute pe drum, vazand o gramada de lucruri frumoase: lacuri, ghetari, munti, orasele pitoresti, plaje, cascade, paduri, ocean, foci, delfini, artficii, mancare savuroasa. Au fost 10 zile obositoare dar care au meritat de plin. Itinerariul a fost destul de lung, incarcat si a necesitat evident inchierierea unei masini. Asta evident pentru a avea libertate de miscare, sa poti ajunge si sa poti vedea tot ce iti doreste inimioara.

Calatoria a debutat cu aterizarea in Christchurch si ridicarea masinii care urma sa ne serveasca fidel in urmatoarele zile. In prima zi am vizitat un orasel simpatic, numit Geraldine, unde am observat in toata splendoarea lui cel mai mare pulover tricotat din lume (evident era certificat de un maret afis cu World Guinness Book). Prima noapte am petrecut-o pe malul lacului Tekapo, unde am mai zabovit un pic si a doua zi pentru a vizita cel mai mare complex de observatoare astronomice din NZ.

A doua zi ne-am avantat curajosi pe malul lacului Pukaki, inspre cel mai lung ghetar din Noua Zeelanda si unul dintre cei mai mari care inca mai vietuiesc in emisfera sudica: Tasman Glacier. In timpul ultimei glaciatiuni, acest ghetar a fost vinovat de aparitia lacului Pukaki, dar si de valea impresionanta prin care am trecut ca sa ajungem la el. Desi ne asteptam sa vedem un singur ghetar, exact langa Tasman am mai vazut inca unul, un pic mai mic, dar la fel de spectaculos: Mueller Glacier. Ambii ghetari sunt adapostiti de parcul national Mount Cook, care include si cel mai inalt varf muntos din Noua Zeelanda, Mount Cook – 3,754m.

Dupa ce ne-am extenuat serios cu traseele din zona, ne-am indreptat spre Wanaka, unde am si innoptat. Oraselul este o mini statiune montana, situat pe malul lacului Wanaka si o varianta mai putin comerciala a Queenstownului. Aici am vizitat Puzzling World, super distractiv pentru fanii iluziilor optice sau rezolvarilor de labirinturi si am facut o mini excursie pe Mount Iron, un muntisor care a oferit oportunitati pentru peisaje frumoase si un pic de exercitiu fizic.

Plecand din Wanaka, ne-am indreptat spre Queenstown, capitala mondiala a sporturilor extreme. Orasul este absolut superb, iar peisajele din jurul lui impresionante. O mare parte din Stapanul Inelelor a fost filmata in zonele din imediata apropiere, mai exact Glenorchy. Tot aici am urcat frumusel cu gondola pana la un punct de observatie deasupra orasului, de unde am facut o gramada de poze… M-am simtit un pic ca unul din chinezii aia enervanti care fac poze la tot ce misca si la fiecare pietricica… :), dar cui ii pasa? Pozele sa traiasca, ca ele ne aduc aminte mai tarziu pe unde am fost si ce am facut. Am stat in Queenstown doua zile si am profitat sa vizitam un orasel din apropiere, numit Arrowtown. Oraselul este o veche exploatare aurifera si iese in evidenta pentru magia aparte, oferita de cladirile de epoca, foarte bine intretinute de-a lungul timpului. In Queenstown am petrecut si Revelionul… in stil tipic englezesc, intr-un pub, cu un pahar de cidru rece in mana (altii bere) si zgaindu-ne fericiti la minunatie de artificii. Culcarea a fost devreme pentru ca a doua zi aveam noi lucruri de vizitat.

Ce a urmat dupa Queenstown? Ei bine ne-am indreptat catre Te Anau, oras situat in apropierea altor doua lacuri absolut superbe, Te Anau si Manapouri. Aici am vizitat un centru de protejare a unor specii de pasari aflate in pericol de disparitie. Pasarile evident au fost simpatice, galagioase si au inclus Takahe (o pasare cam ciudatica, care depune un singur ou pe an si a carui probabilitate de a fi fertil se invarte pe la 70%), Kaka, Kea, Orange-fronted parakeet, Tui, Weka si Wood Pigeon. Te Anau a fost si baza de operatiuni pentru mini croaziera pe care am facut-o la Milford Sound. Ce este Milford Sound? Ei bine una din zonele alea in care natura nu a economisit absolut nici un efort in a crea o capodopera. Am vazut aici un fiord absolut spectaculos, care adaposteste o varietate de specii de plante si animale marine: foci, delfini, corali, puzderie de pesti si enervante musculite de nisip (sand flies).  Tot aici, desi nu mai plouase de 5 saptamani, am vazut cateva cascade spectaculoase, printre care si una numita “The Chasm”, o adevarat bijuterie, impresionanta si periculoasa in acelasi timp.

Dupa ce am parasit Te Anau si Milford Sound, ne-am indreptat catre Invercargill si The Catlins. Aici am atins cel mai sudic punct al Noi Zeelande, Slope Point, asta dupa ce acum doi ani, cam in acelasi timp vizitam cel mai nordic punct. Am vanat pe plajele din zona pinguini si foci, din pacate fara prea mare succes, desi am reusit sa vedem unii de la mare departare pe stancile de la Nugget Point. Intr-una din nopti am dormit la o casa care se afla pe varful unui deal, printre multe oite cam galagioase. Peisajul a fost superb si sederea frumoasa, desi in timpul noptii m-am simtit ca Dorothy in Kansas. A batut un vant de am zis ca acum, acum zburam cu tot cu casa.

Evident am supravietuit si am urcat spre nord, ajungand in Dunedin. Aici m-am pozat ca tot omul la poalele celei mai abrupte strazi din lume, am vizitat singurul castel din Noua Zeelanda (de fapt un conac mai rasarit cu 2 etaje) si am incercat sa vedem o colonie de albatrosi regali. La ei nu am ajuns si ne-am multumit cu o colonie de pescarusi, atat de galagiosi incat aveai probleme serioase in comunica in raza lor de actiune. Tot in Dunedin, ne-am servit cu ciocolata intr-un tur al fabricii de ciocolata Cadbury si am baut bere pe saturate dupa un tur al berariei Speights.

Urmatoarea oprire si ultima inainte de plecare a fost Oamaru. Un orasel care mi-a placut la nebunie si in special pentru cladirile istorice, intretinute extraordinar de bine.

Cam atat de spus despre calatoriile noastre prin insula de sud. Experienta a fost minunata si de repetat, iar cateva poze care stau ca marturie a comportamentului meu de chinez agitat si curios pot fi vazute aici.

Great Barrier Island

This slideshow requires JavaScript.

La 100 de km in largul golfului pe malurile caruia se lafaie Aucklandul se ridica o insula pe care timpul pare ca a stat in loc. Numele ei este “Great Barrier Island”, poreclita in spiritul simplist al kiwiotilor “The Barrier” si in limba maori “Aotea Island”. Pe insula locuiesc permanent doar 800 de oameni, dar asta nu o impiedica sa fie vizitata anual de peste 60.000 de turisti, doritori de intoarceri bruste la un stil de viata atat de simplu, incat ne miram ca este posibil.

Ma veti intreba probabil care ar fi definitia pentru acest stil de viata… Ei bine inchipuiti-va electricitate obtinuta pe baza de panouri solare, apa de ploaie adunata in tancuri imense care strajuiesc fiecare casa, mancarea obtinuta in mare parte din forte proprii (cultivand plante sau crescand animale), drumuri inguste (si totusi asfaltate 😀 ), natura la o aruncatura de bat de curtea casei in care stai. Nu va inchipuiti lux sau orice ar putea fi legat de un oras mare. Pe insula, esti doar tu ca om, incercand sa te adaptezi naturii si lucrurilor pe care ea poate sa ti le ofere.

Din cauza faptului ca aproape 60% din suprafata insulei este sub administrarea Departamentului de Conservare, locul este un paradis al pasarilor si al naturii neingradite. Vei pasi impresionat de peisajele ametitoare, plajele cu nisp alb si pline de scoici si melci, piscine naturale formate intre stancile de pe malul oceanului care ascund o varietate de creaturi marine, combinatii ciudate de munte si mare sau nisip si brazi.

Nu poti uita o astfel de minune a naturii. In mod clar e unul din acele locuri in care atat pentru om, cat si pentru natura care il inconjoara timpul se opreste. Si in plus, chiar poti vedea cum omul, in ciuda oricaror oprelisti, reuseste sa faca pace cu natura si sa traiasca ca o parte a ei si nu impotriva.

Impresii de calatorie

Tocmai ce m-am intors acum cateva zile din Turcia. “Frumoasa” tara… Am mers cu masina, deci m-am bucurat de tot ce are de oferit Turcia in materie de peisaje. Munti, ariditate peste masura, saracie. Nu vorbesc de statiuni aici, unde intr-adevar e frumos, verdeata, mare, plaja, turisti. Vorbesc de cea mai mare parte a tarii pe care am traversat-o de la nord la sud. Uitandu-ma pe geam, ma intrebam plina de uimire oare cum fac oamenii astia agricultura? Si tot atunci imi explicam de ce de-a lungul timpului am fost invadati de atatea ori de turci. Pentru o tara atat de saraca in tot ceea ce le pune natura la dispozitie, e de la sine inteles sa cauti in alta parte ceea ce ai nevoie.

La ei nu vezi campii verzi, intinse cat vezi cu ochii. Nu vezi munti impaduriti de paduri dese care dainuiesc de atata timp. Nu vezi pamant negru, bogat si hranitor. Si totusi vezi incercarile turcilor de a-si transforma zonele turistice in locuri unde sa vrei sa te intorci si a doua oara. Chestie care la noi lipseste cu desavarsire. Desi avem cu ce ne lauda, ne lipseste acea dorinta, acel simt care ne-ar transforma in gazde perfecte pentru cei care ne viziteaza.

In schimb, turcii sunt altfel. Compenseaza prin natura lor amabila, tot ceea ce natura nu le-a oferit. Ratacindu-ne in Izmir, cineva a fost intr-atat de amabil incat ne-a condus cu masina pana ne-a adus pe drumul cel bun. Oare cati dintre compatriotii nostri ar face acelasi lucru pentru un strain care le viziteaza tara?

Ca o concluzie a vacantei mele, Turcia este intr-adevar o tara a contrastelor. Iti poate oferi orice si in acelasi timp nimic. Oricum o experienta de neuitat, pe care nu voi ezita sa o repet.