Doar ganduri…

Sunt unele lucruri pe lumea asta, care oricat ai incerca, orbiteaza in afara sferei tale de influenta. Poti incerca uneori sa le aduci mai aproape astfel incat sa ai macar impresia ca le poti modifica, dar inevitabil ele raman de neatins, undeva aproape, foarte aproape si totusi atat de departe.

Am trait si traiesc ghidandu-ma dupa principiul ala romanesc, foarte sanatos de altfel, ca omul isi face destinul cu mana lui. Omul singur e responsabil de ce face, gandeste si simte. Putine lucruri stau in afara sferei sale de influenta. Si daca intr-adevar dai de ele, cel mai usor de tratat, e sa le accepti asa cum sunt si sa treci mai departe. Sunt foarte incapatanata de felul meu. Nu accept usor ca nu pot face ceva. Si totusi cat de greu e sa influentezi sufletul si mintea omului… e ca un munte pe care ai vrea sa il muti din loc. Imposibil. Poti incerca, poti discuta, dar trebuie ca omul sa vrea sa se schimbe, sa accepte punctul tau de vedere si sa isi schimbe modul lui de a gandi.

Si uite asa esti pus in situatia in care te lupti cu o chestie in afara sferei tale de influenta, iar victoria depinde de altii. Si ce faci cand obosesti sa incerci? Lupti mai departe? Sau iei lucrurile asa cum sunt si treci in “zona aia roz a vietii” in care… speranta moare ultima?

1 Decembrie

Hai sa va spun o chestie… Traiesc de un an si cinci luni in afara granitelor tarii in care m-am nascut. Ieri a fost 1 decembrie si desi am constientizat ca e ziua nationala a Romaniei, pentru mine a contat mai mult ca a fost ziua mamei mele. Nu am simtit nici un fior patriotic, nici un dor subit de patria mama, nici un fel de chemare a izvoarelor cu apa limpede, a campiilor pline de flori sau a Carpatilor cu brazi mereu verzi (cum am citit aici). Tot ce am simtit a fost o mare tristete, un sentiment acut de neputinta de a schimba niste lucruri pentru care deja am pierdut speranta ca mai pot fi schimbate.

Apoi am citit despre campania asta care incearca sa trezeasca spiritul national intr-o natiune care este umbra a ce a fost candva. Cui se adreseaza? Nulitatilor care populeaza acum tara de la varf la coada? Smecherilor care “se descurca”? Celor care nu vad mai departe de propriile lor interese? Oamenilor politici? Sau poate putinilor oameni seriosi, care isi vad de treaba lor, oameni drepti, curati, frumosi la suflet, un fel de rara avis in Romania zilelor noastre?

Oameni buni… celor care fac campanii rasunatoare si de suprafata, superficiale si fara substanta… ca sa iti iubesti tara, trebuie ca si ea sa te iubeasca la randul ei. Cu o mana de oameni, care posibil inca mai spera, nu se face o natiune. Cu cateva vorbe aruncate in vant si un site facut la repezeala nu trezesti simtul patriotic intr-o natiune care a uitat de mult ce inseamna dragostea de tara si de neam.

Ajungand la mine, ce sa zic? Era o vreme cand eram mandra ca sunt romanca. Totusi sentimentul s-a pierdut undeva pe drum, pentru ca azi, fiind intrebata din ce tara sunt, raspund cu o anumita ezitare in glas ca sunt din Romania. De ce ezit? Pentru ca ne-am facut un renume “foarte bun”. O natiune total aparte cu care sigur nu vrei sa ai contact. Suntem izolati in Romania, fara putinta de scapare, traind in umbra renumelui pe care l-am castigat atat de usor. Eforturile pe care le facem acum pentru a indrepta anumite conceptii par a fi inutile. Avem cale lunga de batut, generatii intregi care sa treaca, coloana vertebrala sa ne ridicam la nivelul stramosilor nostri.

Pana una alta, poate ar trebui ca Romania sa invete sa isi respecte cetatenii si poate si cetatenii la randul lor vor regasi acele sentimente uitate de mandrie nationala.