10 zile in insula de sud

Anul asta a debutat furtunos cu o mini maxi calatorie in insula de sud a Noi Zeelande… 10 zile petrecute pe drum, vazand o gramada de lucruri frumoase: lacuri, ghetari, munti, orasele pitoresti, plaje, cascade, paduri, ocean, foci, delfini, artficii, mancare savuroasa. Au fost 10 zile obositoare dar care au meritat de plin. Itinerariul a fost destul de lung, incarcat si a necesitat evident inchierierea unei masini. Asta evident pentru a avea libertate de miscare, sa poti ajunge si sa poti vedea tot ce iti doreste inimioara.

Calatoria a debutat cu aterizarea in Christchurch si ridicarea masinii care urma sa ne serveasca fidel in urmatoarele zile. In prima zi am vizitat un orasel simpatic, numit Geraldine, unde am observat in toata splendoarea lui cel mai mare pulover tricotat din lume (evident era certificat de un maret afis cu World Guinness Book). Prima noapte am petrecut-o pe malul lacului Tekapo, unde am mai zabovit un pic si a doua zi pentru a vizita cel mai mare complex de observatoare astronomice din NZ.

A doua zi ne-am avantat curajosi pe malul lacului Pukaki, inspre cel mai lung ghetar din Noua Zeelanda si unul dintre cei mai mari care inca mai vietuiesc in emisfera sudica: Tasman Glacier. In timpul ultimei glaciatiuni, acest ghetar a fost vinovat de aparitia lacului Pukaki, dar si de valea impresionanta prin care am trecut ca sa ajungem la el. Desi ne asteptam sa vedem un singur ghetar, exact langa Tasman am mai vazut inca unul, un pic mai mic, dar la fel de spectaculos: Mueller Glacier. Ambii ghetari sunt adapostiti de parcul national Mount Cook, care include si cel mai inalt varf muntos din Noua Zeelanda, Mount Cook – 3,754m.

Dupa ce ne-am extenuat serios cu traseele din zona, ne-am indreptat spre Wanaka, unde am si innoptat. Oraselul este o mini statiune montana, situat pe malul lacului Wanaka si o varianta mai putin comerciala a Queenstownului. Aici am vizitat Puzzling World, super distractiv pentru fanii iluziilor optice sau rezolvarilor de labirinturi si am facut o mini excursie pe Mount Iron, un muntisor care a oferit oportunitati pentru peisaje frumoase si un pic de exercitiu fizic.

Plecand din Wanaka, ne-am indreptat spre Queenstown, capitala mondiala a sporturilor extreme. Orasul este absolut superb, iar peisajele din jurul lui impresionante. O mare parte din Stapanul Inelelor a fost filmata in zonele din imediata apropiere, mai exact Glenorchy. Tot aici am urcat frumusel cu gondola pana la un punct de observatie deasupra orasului, de unde am facut o gramada de poze… M-am simtit un pic ca unul din chinezii aia enervanti care fac poze la tot ce misca si la fiecare pietricica… , dar cui ii pasa? Pozele sa traiasca, ca ele ne aduc aminte mai tarziu pe unde am fost si ce am facut. Am stat in Queenstown doua zile si am profitat sa vizitam un orasel din apropiere, numit Arrowtown. Oraselul este o veche exploatare aurifera si iese in evidenta pentru magia aparte, oferita de cladirile de epoca, foarte bine intretinute de-a lungul timpului. In Queenstown am petrecut si Revelionul… in stil tipic englezesc, intr-un pub, cu un pahar de cidru rece in mana (altii bere) si zgaindu-ne fericiti la minunatie de artificii. Culcarea a fost devreme pentru ca a doua zi aveam noi lucruri de vizitat.

Ce a urmat dupa Queenstown? Ei bine ne-am indreptat catre Te Anau, oras situat in apropierea altor doua lacuri absolut superbe, Te Anau si Manapouri. Aici am vizitat un centru de protejare a unor specii de pasari aflate in pericol de disparitie. Pasarile evident au fost simpatice, galagioase si au inclus Takahe (o pasare cam ciudatica, care depune un singur ou pe an si a carui probabilitate de a fi fertil se invarte pe la 70%), Kaka, Kea, Orange-fronted parakeet, Tui, Weka si Wood Pigeon. Te Anau a fost si baza de operatiuni pentru mini croaziera pe care am facut-o la Milford Sound. Ce este Milford Sound? Ei bine una din zonele alea in care natura nu a economisit absolut nici un efort in a crea o capodopera. Am vazut aici un fiord absolut spectaculos, care adaposteste o varietate de specii de plante si animale marine: foci, delfini, corali, puzderie de pesti si enervante musculite de nisip (sand flies).  Tot aici, desi nu mai plouase de 5 saptamani, am vazut cateva cascade spectaculoase, printre care si una numita “The Chasm”, o adevarat bijuterie, impresionanta si periculoasa in acelasi timp.

Dupa ce am parasit Te Anau si Milford Sound, ne-am indreptat catre Invercargill si The Catlins. Aici am atins cel mai sudic punct al Noi Zeelande, Slope Point, asta dupa ce acum doi ani, cam in acelasi timp vizitam cel mai nordic punct. Am vanat pe plajele din zona pinguini si foci, din pacate fara prea mare succes, desi am reusit sa vedem unii de la mare departare pe stancile de la Nugget Point. Intr-una din nopti am dormit la o casa care se afla pe varful unui deal, printre multe oite cam galagioase. Peisajul a fost superb si sederea frumoasa, desi in timpul noptii m-am simtit ca Dorothy in Kansas. A batut un vant de am zis ca acum, acum zburam cu tot cu casa.

Evident am supravietuit si am urcat spre nord, ajungand in Dunedin. Aici m-am pozat ca tot omul la poalele celei mai abrupte strazi din lume, am vizitat singurul castel din Noua Zeelanda (de fapt un conac mai rasarit cu 2 etaje) si am incercat sa vedem o colonie de albatrosi regali. La ei nu am ajuns si ne-am multumit cu o colonie de pescarusi, atat de galagiosi incat aveai probleme serioase in comunica in raza lor de actiune. Tot in Dunedin, ne-am servit cu ciocolata intr-un tur al fabricii de ciocolata Cadbury si am baut bere pe saturate dupa un tur al berariei Speights.

Urmatoarea oprire si ultima inainte de plecare a fost Oamaru. Un orasel care mi-a placut la nebunie si in special pentru cladirile istorice, intretinute extraordinar de bine.

Cam atat de spus despre calatoriile noastre prin insula de sud. Experienta a fost minunata si de repetat, iar cateva poze care stau ca marturie a comportamentului meu de chinez agitat si curios pot fi vazute aici.

Doar ganduri…

Sunt unele lucruri pe lumea asta, care oricat ai incerca, orbiteaza in afara sferei tale de influenta. Poti incerca uneori sa le aduci mai aproape astfel incat sa ai macar impresia ca le poti modifica, dar inevitabil ele raman de neatins, undeva aproape, foarte aproape si totusi atat de departe.

Am trait si traiesc ghidandu-ma dupa principiul ala romanesc, foarte sanatos de altfel, ca omul isi face destinul cu mana lui. Omul singur e responsabil de ce face, gandeste si simte. Putine lucruri stau in afara sferei sale de influenta. Si daca intr-adevar dai de ele, cel mai usor de tratat, e sa le accepti asa cum sunt si sa treci mai departe. Sunt foarte incapatanata de felul meu. Nu accept usor ca nu pot face ceva. Si totusi cat de greu e sa influentezi sufletul si mintea omului… e ca un munte pe care ai vrea sa il muti din loc. Imposibil. Poti incerca, poti discuta, dar trebuie ca omul sa vrea sa se schimbe, sa accepte punctul tau de vedere si sa isi schimbe modul lui de a gandi.

Si uite asa esti pus in situatia in care te lupti cu o chestie in afara sferei tale de influenta, iar victoria depinde de altii. Si ce faci cand obosesti sa incerci? Lupti mai departe? Sau iei lucrurile asa cum sunt si treci in “zona aia roz a vietii” in care… speranta moare ultima?

1 Decembrie

Hai sa va spun o chestie… Traiesc de un an si cinci luni in afara granitelor tarii in care m-am nascut. Ieri a fost 1 decembrie si desi am constientizat ca e ziua nationala a Romaniei, pentru mine a contat mai mult ca a fost ziua mamei mele. Nu am simtit nici un fior patriotic, nici un dor subit de patria mama, nici un fel de chemare a izvoarelor cu apa limpede, a campiilor pline de flori sau a Carpatilor cu brazi mereu verzi (cum am citit aici). Tot ce am simtit a fost o mare tristete, un sentiment acut de neputinta de a schimba niste lucruri pentru care deja am pierdut speranta ca mai pot fi schimbate.

Apoi am citit despre campania asta care incearca sa trezeasca spiritul national intr-o natiune care este umbra a ce a fost candva. Cui se adreseaza? Nulitatilor care populeaza acum tara de la varf la coada? Smecherilor care “se descurca”? Celor care nu vad mai departe de propriile lor interese? Oamenilor politici? Sau poate putinilor oameni seriosi, care isi vad de treaba lor, oameni drepti, curati, frumosi la suflet, un fel de rara avis in Romania zilelor noastre?

Oameni buni… celor care fac campanii rasunatoare si de suprafata, superficiale si fara substanta… ca sa iti iubesti tara, trebuie ca si ea sa te iubeasca la randul ei. Cu o mana de oameni, care posibil inca mai spera, nu se face o natiune. Cu cateva vorbe aruncate in vant si un site facut la repezeala nu trezesti simtul patriotic intr-o natiune care a uitat de mult ce inseamna dragostea de tara si de neam.

Ajungand la mine, ce sa zic? Era o vreme cand eram mandra ca sunt romanca. Totusi sentimentul s-a pierdut undeva pe drum, pentru ca azi, fiind intrebata din ce tara sunt, raspund cu o anumita ezitare in glas ca sunt din Romania. De ce ezit? Pentru ca ne-am facut un renume “foarte bun”. O natiune total aparte cu care sigur nu vrei sa ai contact. Suntem izolati in Romania, fara putinta de scapare, traind in umbra renumelui pe care l-am castigat atat de usor. Eforturile pe care le facem acum pentru a indrepta anumite conceptii par a fi inutile. Avem cale lunga de batut, generatii intregi care sa treaca, coloana vertebrala sa ne ridicam la nivelul stramosilor nostri.

Pana una alta, poate ar trebui ca Romania sa invete sa isi respecte cetatenii si poate si cetatenii la randul lor vor regasi acele sentimente uitate de mandrie nationala.

Mercer 2011 Quality of Life Survey

De cateva zile circula pe net rezultatele pe 2011, publicate de Mercer legate de calitatea vietii in lume. Si uite ca nu am mai rezistat si hop si eu cu ceva comentarii ca de… Auckland-ul a iesit pe locul 3 .

O sa va intrebati ce e si cu studiul-ul asta? Ei bine, o data pe an, pe baza anumitor factori se face o mare lista cu orasele care ofera cele mai bune conditii de trait. Studiul ia in calcul 420 de orase din intreaga lume, iar conditiile de viata sunt analizate pe baza a 39 de factori, grupati in 10 categorii:

1) Mediul socio-politic
2) Mediul economic
3) Mediul socio-cultural
4) Sanatatea si serviciile de salubritate
5) Scolile si educatia
6) Serviciile publice si transportul in comun
7) Posibilitati de recreere
8)  Bunurile de consum
9) Bunuri pentru uz casnic inclusiv servicii
10) Mediul natural

Dupa cum vedeti lista e destul de lunga . Concluziile? Viena a iesit pe primul loc, Bagdad pe ultimul. In ceea ce priveste securitatea personala pe primul loc a iesit Luxemburg, in timp ce pe ultimul regasim Bagdadul.

Noua Zeelanda este prezenta in top cu Auckland (locul 3) si Wellington (locul 13). In ceea ce priveste securitatea personala regasim aceleasi doua orase la egalitate de puncte pe locul 9.

Topul complet si mai multe informatii gasiti pe pagina lui Mercer.

Stire din NZ

Una din stirile care populau in dimineata asta ziarele kiwiote, anunta cu mare tristete cum DOC (Department of Conservation) a omorat din greseala 800 de melci. Incidentul s-a petrecut de curand si a fost provocat de o scadere accidentala a temperaturii care a cauzat expunerea saracelor gastropode la un inghet cu care in conditii normale nu prea se intalnesc.

Pe scurt se pare ca oamenii de la DOC, in spiritul celor de pe aici si manati de intentii bune, au adunat 6000 de specimene de pe platoul Stockton pentru a asigura perpetuarea si apararea speciei. Desi cativa dintre ei au fost eliberati ulterior in libertate, cativa “fericiti” au fost pastrati in camere frigorifice speciale la o temperatura optima de 10 grade, pentru a fi feriti de greutatile salbaticiei.

Evident se pare ca nu au fost protejati si de tehnologie, pentru ca senzorul de temperatura al unuia din frigiderele care gazduiau o parte din melci, s-a gandit ca saracilor de ei le este cam cald  si a redus temperatura pana pe la 0 grade (sa aiba parte si de un pic de racoare… nu de alta dar vine vara). Se pare ca melcii nu au fost de acord si in semn de protest au inghetat. Oamenii draguti de la DOC au incercat sa recupereze tradatorii, dar aparent, dupa ultimele statistici, protestul a fost unanim si 800 de sufletele si-au gasit sfarsitul in frigiderul cu pricina.

Sa acordam un minut de reculegere pentru cei 800 de melci care si-au gasit tragicul sfarsit in conditii termice extreme.

In time

Ma gandeam zilele astea la viteza cu care ne traim viata. Si la cat de usor spunem nu am timp, sunt prea ocupat. De ceva vreme insa nu pot sa spun ca mai aplic aceasta filosofie. Acum imi gasesc timp pentru orice lucru, oricat de infim ar fi. Evit sa mai spun nu am timp. Timp se gaseste de fiecare data, faza e sa si vrei lucrul asta.

Apropo de treaba cu timpul, am fost aseara sa vad filmul “In time”. Interesanta ideea si o parabola pentru multe realitati ale lumii in care traim. Pe scurt, rezumatul filmului e urmatorul: in viitor, oamenii reusesc sa descopere o modalitate prin care pot dezactiva gena imbatranirii si virtual toti oamenii pot trai vesnic. Numai ca avand in vedere problemele etice si faptul ca nu poti sustine o populatie in continua crestere cu un numar finit de resurse, inevitabil apar anumite restrictii. Oamenii sunt lasati sa se dezvolte pana la varsta de 25 de ani, moment in care li se activeaza un contor care le mai da inca un an de viata. Din acest moment, oamenii sunt obligati sa isi castige fiecare secunda de viata muncind, timpul devenind noua moneda de schimb. Intr-o paralela cu realitate curenta, sunt oameni care detin cantitati imense de timp, practic putand trai vesnic, si oameni care traiesc de pe o zi pe alta, zbatandu-se pentru fiecare secunda extra pe care si-o pot adauga la viata.

Ce intelegem din film? Chestii de baza. Societatea este impartita clar intre bogati si saraci… bogatii traiesc vesnic (isi permit asta), cei amarati mor pe strada cand li se termina timpul. A doua chestie… cum e sa traiesti, stiind exact cat mai ai pana mori. Un contor clar vizibil care ticaie fara gres pana la ultima secunda.

Ai mai putea spune in cazul asta ca nu ai timp pentru chestiile importante? Poate ca da, poate ca nu. Eroul principal trece de la faza in care se gandeste numai la cum sa faca rost de mai mult timp, pe care si-l petrece muncind pentru mai mult timp (ironic nu?), la faza in care are in sfarsit la dispozitie timpul necesar pentru a face tot ce isi doreste. De aici si pasiunea cu care traieste fiecare clipa, gandindu-se mereu ca maine ar putea fi ultima lui zi.

Recomand filmul… bun de vazut pentru toti oamenii ocupati cu diverse chestii, mai importante sau nu. Uneori in viata mai ai nevoie si de reprioritizari, nu?

The world is here to play

Acestea sunt vorbele cu care campionatul modial de rugby si Noua Zeelanda isi intampina oaspetii. Si nu sunt foarte departe de adevar. Ziua de ieri a fost o zi mare pentru kiwioti si pentru Auckland in special.

Nu am vazut de cand sunt aici atatia oameni iesind pe strazi pentru a sarbatori un moment unic in viata celor mai multi dintre ei. De la primele ore ale amiezii, grupuri grupulete se revarsau spre zona centrala a Auckland-ului, acolo unde aveau loc toate evenimentele legate de deschidere.

Pentru mine cel mai important a fost jocul de artificii organizat inaintea meciului de deschidere: NZ – Tonga. Pe la ora 7 fara un pic ne indreptam deja spre unul din locurile indicate ca fiind foarte bune pentru vizionare. Evident ca si multe alte mii de persoane s-au gandit la aceleasi lucru, asa ca am abandonat si am plecat in cautarea altui locsor de observatie. Nu puteti sa va inchipuiti ce a fost pe strazile din Auckland la acea ora. Masini langa masini, zero locuri de parcarea, unii parcati chiar in zone interzise, pe benzile de autobuz, pe trotuare, oriunde. Cred ca tot kiwiotul a iesit aseara sa vada minune de artificii, asa cum nu au mai fost niciodata pana acum.

Showul a fost incredibil si a meritat tot stresul. Mai rar asemenea artificii. Dupa asta toata lumea s-a grabit frumusel spre casele lor, strazile ramanand efectiv pustii. Toata lumea s-a postat in fata televizorului pentru a urmari cum echipa favorita i-a desfintat pe cei din Tonga cu un incredibil scor de 41 – 10.

Sa vedem ce fac azi si romanii. Joaca cu Scotia si ma rog sa nu primim o bataie prea serioasa. Sa speram ca vor face totusi o figura frumoasa.

Campionatul Mondial de Rugby 2011

Da oameni buni. Stiu ca nu am mai scris de mult timp. Lipsa de timp, lipsa de chef, lipsa de inspiratie, muza plecata in vacanta si uitand sa se mai intoarca… In fine… motive multe, unele mai neplauzibile decat altele. Per total o lene acuta de a scrie.

Totusi ce m-a impins sa ies din conul de umbra in care ma aflam pana cum 5 minute? Ei bine trebuie sa impartasesc lumii ce se intampla zilele astea in NZ. Un eveniment pentru care oamenii de aici se pregatesc de mai bine de 6 ani: Campionatul Mondial de Rugby. O sa spuneti in mod sigur, ce mai e si asta si de ce e asa important???? Ca doar nu e campionatul mondial de fotbal, pentru care lumea se opreste din mers (asa spun unii ). Dar pentru o natiune care are rugby-ul in sange si pentru care urmarirea unui meci al echipei nationale trezeste mandria de a fi kiwiot, va spun ca este “TOTUL”. Pentru o natiune care in marea majoritate a timpului nu “se agita” din principiu, e foarte ciudat sa vezi febra care i-a cuprins pe strazi, la birou, in pub-uri, la plimbare, mai pe scurt oriunde. Peste tot stegulete, ghirlande, oameni imbracati in culorile echipelor favorite, discutii aprinse, pariuri, programe speciale, evenimente peste evenimente, agitatie maxima, nerabdare, entuziasm, frenezie.

Nu voi uita sa mentionez ca la acest campionat mondial participa si echipa Romaniei. Prin nu stiu ce minune au reusit sa se califice. Erau buni acum ceva vreme, azi nu mai stiu… Toata lumea ma intreaba daca ii sustin. Evident ca da, desi mai mult de o victorie nu cred ca impuscam. Si nici aia nu e sigura. Intr-o grupa in care te bati cu forte ca Anglia, Scotia sau Argentina, romanii si georgienii sunt prazi sigure. Vedem acum si ce or sa faca in meciul direct . Nimeresc sau nu victoria la care sper? Vom trai si vom vedea . Ca o paranteza mica, intre noi fie vorba, sper ca Federatia Romana de Rugby sa nu isi fi secatuit tot bugetul pe anul asta cu participarea la acest eveniment .

In rest tin cu “All Blacks”. Le urez parcurs usor pana in finala si acolo o mare victorie sa ii faca pe toti kiwiotii fericiti si sarbatorind o luna intreaga .

Great Barrier Island

This slideshow requires JavaScript.

La 100 de km in largul golfului pe malurile caruia se lafaie Aucklandul se ridica o insula pe care timpul pare ca a stat in loc. Numele ei este “Great Barrier Island”, poreclita in spiritul simplist al kiwiotilor “The Barrier” si in limba maori “Aotea Island”. Pe insula locuiesc permanent doar 800 de oameni, dar asta nu o impiedica sa fie vizitata anual de peste 60.000 de turisti, doritori de intoarceri bruste la un stil de viata atat de simplu, incat ne miram ca este posibil.

Ma veti intreba probabil care ar fi definitia pentru acest stil de viata… Ei bine inchipuiti-va electricitate obtinuta pe baza de panouri solare, apa de ploaie adunata in tancuri imense care strajuiesc fiecare casa, mancarea obtinuta in mare parte din forte proprii (cultivand plante sau crescand animale), drumuri inguste (si totusi asfaltate ), natura la o aruncatura de bat de curtea casei in care stai. Nu va inchipuiti lux sau orice ar putea fi legat de un oras mare. Pe insula, esti doar tu ca om, incercand sa te adaptezi naturii si lucrurilor pe care ea poate sa ti le ofere.

Din cauza faptului ca aproape 60% din suprafata insulei este sub administrarea Departamentului de Conservare, locul este un paradis al pasarilor si al naturii neingradite. Vei pasi impresionat de peisajele ametitoare, plajele cu nisp alb si pline de scoici si melci, piscine naturale formate intre stancile de pe malul oceanului care ascund o varietate de creaturi marine, combinatii ciudate de munte si mare sau nisip si brazi.

Nu poti uita o astfel de minune a naturii. In mod clar e unul din acele locuri in care atat pentru om, cat si pentru natura care il inconjoara timpul se opreste. Si in plus, chiar poti vedea cum omul, in ciuda oricaror oprelisti, reuseste sa faca pace cu natura si sa traiasca ca o parte a ei si nu impotriva.

Un an nou in emisfera sudica

Pentru inceput un “La multi ani!” calduros pentru toti cititorii acestui blog, ca asa se cuvine sa intampini noul an, cu zambetul pe buze si optimist macar in primele saptamani… Ca dupa aia ai o trezire mai mult sau mai putin crunta, e cu totul alta poveste.

Pentru mine, ca sa fac un mic bilant, anul care tocmai a trecut a fost un an dificil, cu decizii din alea importante care te schimba pentru tot restul vietii, si totusi daca stau bine sa ma gandesc per total un an bun. Spre bucuria mea, am iesit din el fara regrete prea importante, incantata de marea majoritate a deciziilor pe care le-am luat, cu mai multa experienta de viata si cu un mod foarte schimbat de a vedea lucrurile.

Si ca sa celebrez cum se cuvine iesirea din vacanta, mi-am luat muza de ureche si am pus-o serios la treaba, ca prea si-a facut de cap in ultima vreme.

M-au intrebat o gramada de prieteni: cum e frate Craciunul la soare, in pantaloni scurti si in tricou? Am dat din umeri si am ras. Aceeasi intrebare mi-o puneam si eu cand eram mica si urmaream la TV, reportaje din tarile din emisfera sudica care sarbatoreau Craciunul intr-un mod foarte diferit fata de cei din emisfera nordica. Si acum ca am trait pe pielea mea senzatia, pot sa spun ca sunt destule lucruri diferite… fara zapada, fara frig, lumea nu traieste chiar atat de intens spiritul ala al Craciunului pe care cu totii il stim atat de bine, mai putine decoratiuni (nu de alta, dar aici tocmai a trecut cea mai lunga zi din an), fara lumea agitata care alearga in toate directiile in cautarea unui cadou de ultim moment (desi a doua zi de Craciun, din cauza reducerilor, am vazut aici mai multa lume iesita pe strada si in magazine decat oricand pana acum), fara acea atmosfera de basm generic numita aici “white Christmas”. Desi departe de tot ce am trait pana acum, totusi si aici oamenii sarbatoresc sfarsitul de an alaturi de familie, alaturi de cei dragi, se pregatesc intens cu saptamani inainte, gandindu-se cum sa le faca bucurii celor apropiati si viseaza optimisti la un an nou mai bun care sa le aduca si mai multe vise implinite.

Desi am trait Sarbatorile atat de diferit, totusi sentimentul general este acelasi. Cel mai important e sa iti ai familia aproape si sa te bucuri alaturi de ei de magia acestor momente. Ei bine pentru noi familia a fost la mare departare (dar totusi aproape in inima) si poate asta a fost singurul regret pe care l-am trait mai serios de cand am venit pe aici.

Oricum un an nou ne-a batut la usa si deja a intrat nerabdator in inima aducand cu el noi sperante si un nou inceput. Asa ca hai sa ii uram bine ai venit si sa il rugam sa fie mai bun si mai rabdator cu visele noastre decat cel care tocmai a trecut.